Welcome to your dedicated marketing agency.
We would love to get to know you.
Cluj-Napoca | Romania
(0040) 751-879113
office@loopaa.ro

Care sunt trendurile anului 2017 în Employer Branding

Trandurile in Employer Branding

Procesul de Employer Branding a căpătat în ultimii ani o atenție tot mai mare. Dacă în urmă cu zece ani puține companii românești puneau accentul pe modul în care sunt privite din afară, acum se luptă între ele pentru a atrage și reține angajații.

O parte din speakerii celei de-a doua ediții a conferinței MK4IT îți dezvăluie care sunt trendurile în Employer Branding pe care trebuie să le iei în considerare pentru a reuși să consolidezi imaginea companiei tale.

Sorina Bradea, Laura Chiculiță, Andreea Nicolescu, Antonia Onaca și Marius Pop ne-au revelat care sunt trendurile anului 2017, cum poți face ca firma ta să fie percepută drept un angajator puternic și respectat.

Te invităm să le afli în rândurile de mai jos:

 

Autenticitate, VR și AR

Andreea NicolescuAndreea Nicolescu, Senior Communication Advisor Temenos: “În 2017 cred că trebuie să nu uităm să fim autentici, în primul rând. Într-o lume în care platformele digitale permit candidaților să facă diferența între ce «promite» un brand pe canalele sale de comunicare și ce «oferă» de fapt, este de datoria angajatorului să se asigure că imaginea pe care o proiectează este una sinceră și că aceasta reflectă realmente experiența angajatului în oganizație.

De asemenea, cred că în 2017 e important să privim către noile tendințe și să înțelegem cum VR-ul (Virtual Reality) și AR-ul (Artificial Reality) vor pătrunde treptat în toate domeniile, inclusiv în recrutare. Un bun exemplu în sensul acesta este Deutsche Bahn, care folosind VR oferă candidaților o experiență de tip «a day in the life of» completă, aceștia având posibilitatea de a se pune în rolul unui conductor de tren”.

Beneficii non-financiare, flexibilitate și dezvoltarea resurselor umane

Marius PopMarius Pop, Product Manager, Talent, BestJobs: “Se observă o intensificare tot mai puternică a beneficiilor non-financiare, de la modernizarea birourilor pentru a include săli de relaxare până la vacanțe plătite de angajatori pentru o echipă care finalizează cu succes un proiect.

De asemenea, există o flexibilitate tot mai mare, atât față de programul de lucru și de localitatea de proveniență, cât și față de nivelul de experiență al viitorilor colegi. Companiile IT acceptă acum munca de acasă, angajații pot veni și pleca de la birou când vor. Tot mai pronunțate sunt și tendințele de a angaja și forma nu doar juniori, ci chiar și studenți. În ceea ce privește flexibilitatea față de localitatea de proveniență mă refer la faptul că o companie dintr-un oraș mare, cum ar fi București, va accepta să deschidă un birou într-un oraș limitrof, precum Ploiești sau Brașov, dacă va găsi acolo 5 – 10 oameni buni care nu acceptă să se relocheze.

Se mai observă și o planificarea mai strategică a dezvoltării resurselor umane. Companiile încep tot mai des să gândească programe de dezvoltare de carieră pentru angajații lor. Nu doar pentru a-și putea dezvolta juniorii, ci și pentru a-și loializa personalul deja productiv”.

Campanii credibile, mesaje relevante

AntoniaAntonia Onaca, fondatoarea Engager: “Cred că trendurile pot fi inspiraționale și pot să stârnească întrebări și apoi idei, dacă ne interesăm de ele. Dacă ar fi după mine, cred că relevant în acest moment este să se construiască campanii credibile, care să fie bazate pe informații reale. Un alt aspect important este înțelegerea publicului țintă, mesajul trebuie transmis în așa fel încât să fie relevant și de interes pentru cei care îl recepționează”.

 

 

 

Clipurile cu și despre angajați

Sorina BradeaSorina Bradea, fondatoarea RoMarketing: „Brandul vorbește prin imagini, prin videoclipuri! Și nu cu actori profesioniști, ci cu personaje reale, autentice, oameni care chiar muncesc în firmele pe care le promovează. Oameni care sunt naturali! Lipsa de naturalețe se vede și va avea un impact negativ, departe de cel dorit!”

 

 

 

 

Abordare 360, retenția talentelor, Employer Engaging

Laura ChiculitaLaura Chiculiță, Chief Marketing Officer eJobs: „Anul acesta vom vedea din ce în ce mai mult o schimbare a strategiilor de Employer Branding astfel încât acestea să includă o abordare 360, atât în ceea ce privește grupurile țintă, cât și canalele folosite. Concret, dacă până acum campaniile de Employer Branding erau concentrate pe atragerea și recrutarea candidaților, începând din acest an companiile vor include tot mai mult în aceste campanii și componenta de retenție a talentelor.

Nu se poate vorbi de Employer Branding de succes fără Employer Engaging. Mai exact, e vorba de cultivarea ataşamentului angajaţilor faţă de firmă, nu doar de simpla lor remunerare. De aceea, angajatorii vor căuta să creeze adevărate experiențe integrate pentru angajații lor, atât la birou, cât și în afara lui. Vor deveni tot mai mai agili, mai flexibili și mai atenți la nevoile pe termen lung ale angajaților, consolidând astfel un brand de angajator atractiv”.

Cei cinci speakeri vor fi prezenți în 23 februarie la conferința MK4IT, eveniment care va fi organizat la Impact Hub Cluj-Napoca în jurul temei “Employer Branding and Product Marketing: Arts You Can Master”.

Ei, alături de ceilalți speakeri, îți vor explica pe larg cum poți dezvolta campanii reușite de Employer Branding, cum să-ți îmbunătățești strategiile, ce resurse să folosești pentru a-ți perfecționa tehnica etc. De asemenea, îți vor indruma pașii în cadrul celor trei workshop-uri de Employer Branding, iar tu vei avea ocazia să faci cunoștință cu ei în pauzele de cafea.

Dacă vrei să fii alături de ei joia următoare, în 23 februarie, te invităm să vizitezi site-ul evenimentului, www.mk4it.loopaa.ro, și să îți rezervi locul.

Te așteptăm!

Yours dedicated,
Loopaa

[popup_manager id="2"]
© 2014 | Loopaa - your dedicated marketing agency. All rights reserved.
Registered as personal data operator ANSPDCP no. 32737
Str. I.B.Deleanu 64, Cluj-Napoca, Romania
Tel (0040) 364-146138 | Mobile (0040) 751-879113
Get a free copy of The Ultimate Marketing Checklist: How to use Linkedin for Business
Fill in the form bellow and subscribe to our articles and newsletters.
We respect your privacy.