Ce se întâmplă cu marketingul business-ului tău în vreme de criză? [RO]
Având în vedere contextul actual al crizei economice, ne-am gândit: cum pot fi de folos serviciile noastre în aceasta perioadă? De ce are nevoie un business într-o perioadă marcată de incertitudine şi multe întrebări?
Suntem ferm convinşi că “problemele nu sunt semnale de oprire, ci de ghidare”, aşa cum spunea Robert H. Schuller. Când lucrurile din jurul nostru se schimbă, nu ne oprim, ci ne reinventăm – Aşa am creat SUPERMARKETing.
Ce este SUPERMARKETing?
Este răspunsul nostru la problemele cu care se confruntă, în prezent, mediul de business din România. Platforma prin care venim în sprijinul tău, cu soluţii de marketing implementabile imediat, gândite pe nevoile business-ului tău din această perioadă.
Pe scurt, ne-am dorit să creăm un magazin virtual, un SUPERMARKET în care poţi face “cumpărături” pentru business-ul tău.
Ce e diferit faţă de abordarea noastră de până acum?
Știm că investiția pe termen lung e mai sănătoasă, dar, pentru a ajunge acolo, ai nevoie de soluții la costuri reduse şi implementabile astăzi. Vorbim tot de marketing, dar într-un mod concentrat pe o singură problemă, aplicabil imediat şi cu maximă eficienţă. Prin urmare, ne adresăm tuturor business-urilor care se confruntă cu necesitatea de a-şi reorganiza comunicarea sau chiar şi activitatea, pentru a reuşi să atragă, în continuare, rezultate.
Prin această platformă vrem să oferim companiilor de nivel mic şi mediu accesul la expertiza unei agenții de marketing, fără un angajament financiar pe termen lung – de altfel, imposibil de susţinut, în perioada de criză.
Ce găseşti în acest SUPERMARKETing?
Începem cu câteva “produse” – soluţii de analiză şi implementare – pe care le-am identificat ca fiind necesare în contextul actual, aproape oricărui business.
Soluţiile de analiză se concentrează pe o scanare a situaţiei companiei, a domeniului de activitate, a contextului actual al pieţei şi a publicului-ţintă şi, în special, a problemelor cu care se confruntă compania. Cu alte cuvinte, analizăm punctele cheie în activitatea de marketing şi în comportamentul consumatorilor, identificând zonele în care putem produce schimbări imediate, care să aducă un impact imediat.
Soluţiile acestea îţi vor oferi răspunsuri clare la întrebări punctuale: De ce nu vând? Cum ar trebui să regândesc oferta companiei? Ce produse sau servicii noi aș putea oferi? Cum ar trebui să reorganizez comunicarea brandului? Ce oportunități noi ar trebui să iau în calcul? Cum s-a schimbat comportamentul clienţilor mei?
Soluţiile de implementare vin în sprijinul business-urilor care au nevoie de o soluţie rapidă de implementare, cu costuri reduse şi, din nou, fără un angajament pe termen lung – potrivite atunci când echipa de marketing internă nu poate implementa acţiunile sau nu mai există.
Ce probleme rezolvă aceste “produse”?
- Reducerea semnificativă a vânzărilor, în ultima perioadă;
- Necesitarea unui plan de acțiuni de marketing cu soluții adaptate situației si reorientării comunicării pe perioada recesiunii economice;
- Lipsa unui marketer experimentat în echipă, care să acționeze eficient;
- Lipsa unui designer care să asigure materialele vizuale necesare și consecvența vizuală în comunicarea brandului tău;
Cum funcţionează?
Poţi lua legătura cu noi prin website-ul dedicat campaniei, www.supermarketing.ro, prin completarea formularului de pe paginile “produselor”. Dacă nu eşti hotărât sau nu ştii care dintre produse ţi se potrivesc, poţi beneficia de o oră de consultanţă gratuită din partea marketerilor agenţiei Loopaa, fiecare cu peste cinci ani experienţa în: strategie, planificare, branding şi rebranding, digital şi marketing integrat.
Pentru detalii accesează site-ul www.supermarketing.ro şi spor la cumpărături!