Image Alt

Loopaa

provocarile marketerilor

[RO] Provocările marketerilor, în viziunea speakerilor MK4IT. Te confrunți cu ele?

Cu toții știm cât de importantă este dezvoltarea unei strategii eficiente de Product Marketing pentru ca produsele lansate să se bucure de succes pe piață. Însă elaborarea unui plan bine pus la punct se dovedește a fi uneori o misiune destul de dificilă.

 

Speakerii MK4IT au identificat, la cererea noastră, care sunt principalele provocări cu care se confruntă marketerii pe partea de Product Marketing.

Te invităm să afli, în rândurile de mai jos, la ce anume trebuie să fii atent:

 

Anca Bundaru

 

Crearea unui mediu propice pentru dezvoltarea produsului

Anca Bundaru, Senior Product Marketing Manager @ Bitdefender: „Jobul de Product Marketer se află la intersecția de viziuni și nevoi ale departamentelor de marketing, comunicare, sales și development, prin urmare este un rol de mediere. Principala provocare constă în crearea unui mediu propice pentru dezvoltarea produsului, pentru a satisface nevoile interne, dar și pentru a mulțumi utilizatorul final”.

 

Loializarea clienților

Dan Ionut TanasescuDan Tănăsescu, Digital Marketing Manager – East Europe, Russia & CIS @ Ubisoft: “Cred că cea mai mare provocare pentru un Product Marketing Manager în momentul de față este retenția și loializarea clientului. Piața IT a avut și are un ritm de dezvoltare foarte accelerat, ceea ce oferă clientului un număr mare de opțiuni, pentru a alege un produs care să îl mulțumească din toate punctele de vedere. Competiția pe o anumită nișă poate să apară oricând, de oriunde, iar fără loialitatea clientului un produs poate să moară la fel de repede pe cât a avut succes. Marketerii trebuie, în acest context, să pună la fel de mult accent pe retenția și loialitatea clientului pe cât pun pe crearea de awareness asupra brandului, pentru că fără client brandul nu există”.

 

Interpretarea corectă a metricilor

Mircea VadanMircea Vădan, Startups Program Manager @ MVP Academy: “Marketingul de produs software poate fi mult mai bine ancorat în metrici, existând unelte de măsurare foarte performante, ceea ce dă marketerilor posibilitatea de a experimenta și de a lua decizii informate. Cred că o provocare majoră este acea de a fi foarte orientat și atent la metrici și la interpretarea datelor obținute, nu neapărat în procesul de achiziție de utilizatori, cât mai ales în cel de activare și retenție. Cheia este mai degrabă de a a avea o rată mare de utilizatori activi/ plătitori, nu de a atrage trafic masiv care să nu devină utilizatori activi. De asemenea, tentația e mare de a urmări așa-zisele “vanity metrics”, care duc la decizii de business superficiale și care nu duc la creșterea business-ului în sine, ci mai mult a imaginii”.

 

Cei trei speakeri au dezvoltat aceste provocări în prezentărilor lor din cadrul conferinței Marketing 4 IT.

 

Mulțumim tuturor participanților, speakerilor și partenerilor care au fost alături de noi. 

 

Yours dedicated,
Loopaa

Add Comment